Chiftele de năut cu nuci și susan
- Loredana Lapusanschi

- Jan 10, 2024
- 2 min read
Updated: Jan 15, 2024
Chiftelele de năut cu nuci și susan reprezintă un preparat cu valoare nutritivă înaltă atât pentru copii, cât și pentru adulți, sunt foarte ușor de integrat în orice meniu, sunt sățioase și benefice microbiotei intestinale datorită fibrelor pe care le conțin.

Poți pregăti o cantitatea mai mare de chiftele pentru că se păstrează foarte bine compoziția la congelator. Când te grăbești, doar așezi chiftelele congelate pe hârtie de copt, dai la cuptor și în jumătate de oră ai o masă caldă și hrănitoare. Pot fi congelate și coapte, apoi încălzite la cuptorul clasic sau la microunde.
Ingrediente
1 cană de năut fiert
1 cană nuci măcinate grosier, sau semințe de floarea-soarelui măcinate puțin
1 cană fulgi fini de ovăz
1/2 cană lapte de soia (sau alt tip de lapte vegetal)
1 ceapă mare tocată fin
5 căței de usturoi răzuiți (sau zdrobiți)
1/2 linguriță de cimbru uscat
1/2 linguriță de sare neagră (sau alt tip de sare)
1 vârf de linguriță de turmeric și un praf de piper
susan
Mod de preparare
Mixează grosier năutul fiert și laptele de soia.
Adăugă fulgii de ovăz. Amestecă bine totul cu o spatulă și lasă compoziția de-o parte câteva minute.
Între timp, curăță și taie mărunt ceapa și usturoiul, și macină nucile!
Amestecă toate ingredientele. Potrivește de sare.
Formează în mâna umezită chiftelele, dă-le prin susan și așază-le într-o tavă în care ai pus hârtie de copt.
Pune tava la cuptor pentru aproximativ 30 - 45 minute, la 180 grade C. Verifică-i din când în când și ajustează focul, dacă e nevoie. De asemenea, întoarce chiftelele de pe o parte pe alta, pentru a se pătrunde cât mai bine.
Când sunt gata îi poți unge cu puțin ulei de măsline (ulei simplu sau cu pudră de usturoi în el).
Iți place rețeta?
Scrie-mi în comentarii cum ți se pare această rețetă, dacă ai încercat-o și cum ți-a ieșit.
Distribuie și pe Facebook cu prietenii tăi.




Comments